Dorința lui Nicolae Timofti referitor la poliție

Dorința lui Nicolae Timofti referitor la poliție

„Ne dorim cu toții un serviciu poliţienesc performant şi integru, cu un efectiv bine instruit, educat şi echipat, cu condiţii de muncă adecvate în toate localităţile ţării”, a declarat Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, ieri, 18 decembrie a.c., la Palatul Național, la festivitatea dedicată Zilei Poliției.

Șeful statului a rostit următorul discurs în fața celor prezenți la eveniment:

„Doamnelor și domnilor poliţişti,

Onorată asistenţă,

Sunt onorat să particip la această reuniune a Ministerului de Interne, pentru a vă felicita cu prilejul aniversării Poliției Naționale și pentru a vă mulțumi pentru activitatea pe care o desfășurați, zi de zi.

Am vorbit, nu o singură dată, despre importanța stabilității în societatea noastră, și știm că ea vi se datorează, într-o mare măsură.

De asemenea, se cunoaște că liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană, o reușită fără precedent pentru țara noastră, s-a putut realiza pentru că afacerile interne au fost abordate cu seriozitate și profesionalism, la frontiere și pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Am susținut procesul de reformă a Poliției, prin care se urmărește profesionalizarea polițistului și standardizarea activităților conform practicilor europene.

Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană se poate face doar în condiţiile unui stat de drept, în care nimeni nu este mai presus de lege.

Pentru atingerea acestui obiectiv avem nevoie de structuri de ordine profesionalizate, flexibile și, nu în ultimul rând, cu profund simț patriotic.

Integrarea noastră în Uniunea Europeană va fi înlesnită de consolidarea în Republica Moldova a unui serviciu poliţienesc european, capabil să asigure ordinea şi liniştea publică, respectarea drepturilor şi libertăţilor omului, să protejeze interesele şi valorile statului şi ale cetăţenilor.

Vă îndemn să continuați eforturile de apropiere a poliţistului de interesele cetăţeanului și de combatere a abuzurilor şi corupţiei din sistem, acțiuni care vor spori încrederea populaţiei în Poliţie.

În ultimii ani, cu sprijinul Guvernului și a partenerilor noștri externi, a avut loc o dotare tehnică și logistică impunătoare a Poliţiei. Acum este important managementul instituţional și implementarea tehnologiilor şi tacticilor performante.

Ne dorim cu toții un serviciu poliţienesc performant şi integru, cu un efectiv bine instruit, educat şi echipat, cu condiţii de muncă adecvate în toate localităţile ţării.

Numai așa vom reuși să asigurăm securitatea cetățenilor și să contracarăm tentativele de destabilizare a ordinii publice şi de subminare a securităţii statutului.

Aș menționa aici aportul personal al domnului ministru Dorin Recean la realizarea multor obiective care au stat în fața poliției.

Stimaţi ofiţeri, subofiţeri, poliţişti,

Cu ocazia sărbătorii profesionale, Vă transmit cele mai sincere felicitări, dorindu-vă noi succese și performanțe. Am convingerea că simţul datoriei va prevala în toate activităţile specifice pe care le desfăşuraţi, pentru ca cetăţeanul Republicii Moldova să se simtă în siguranţă.

În ajunul Crăciunului și a Anului Nou, vă urez tuturor Dumneavoastră și familiilor Dumneavoastră, sărbători fericite!”

Share