Filip și Medvedev s-au întâlnit. Ce și-au spus

Prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit ieri, la Bișkek, în cadrul reuniunii şefilor de guvern din ţările membre ale CSI cu omologul său rus, Dmitri Medvedev, ifnormează Biroul de presă al Guvernului.

Premierii au discutat despre necesitatea continuării dialogului politic şi relansării relațiilor economice dintre Republica Moldova și Federația Rusă, stabilirea unei agende comune de acțiuni pentru identificarea soluțiilor pe întreg spectrul de problemele existente în cooperarea bilaterală.  În context, Pavel Filip a menţionat că primii pași în acest sens au fost făcuți: vizita ministrului de externe Andrei Galbur la Moscova, consultările la nivel de viceminiştri de externe la Chişinău, precum şi întâlnirea recentă a co-preşedinţilor comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare comercial-economică, Dmitri Rogozin şi Octavian Calmâc au oferit cadrul optim pentru atingerea obiectivelor propuse.

”Sperăm că aceste eforturi vor impulsiona pozitiv cooperarea bilaterală în toate domeniile și, în primul rând, vor contribui la depășirea barierelor existente în relațiile comercial-economice tradiționale pentru a reveni la trendul de creștere a schimburilor comerciale”, a spus Pavel Filip.

De asemenea, Premierul s-a referit la viitoarea vizită a lui Dmitri Rogozin la Chișinău, preconizată pentru 5-6 iulie 2016 şi în cadrul căreia urmează a fi agreată o foaie de parcurs pentru eliminarea restricțiilor la exportul de mărfuri moldovenești pe piața rusă. În acest sens, autoritățile naționale de profil  vor colabora mai strâns cu agențiile ruse pentru a asigura respectarea standardelor de calitate.

La rândul său, Premierul Dmitrii Medvedev a exprimat disponibilitatea părții ruse de a relua relațiile dintre cele două țări, inclusiv pe platforma comisiei interguvernamentale de cooperare comercial-economică.

”Vreau să vă doresc succes în această perioadă economică deloc ușoară pentru Republica Moldova. Federația Rusă este interesată să reușiți și sunt gata să discutăm despre situația curentă în relațiile noastre și perspectivele de viitor”, a spus Dmitri Medvedev.

În discuţia cu Premierul Federaţiei Ruse, Pavel Filip a mai menţionat că Acordul de liber schimb în cadrul CSI trebuie implementat pe deplin şi că, din punct de vedere juridic, nu există vreo contradicţie cu regimul comercial al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Oficialul moldovean a subliniat că implementarea Acordului de Liber Schimb cu UE în Republica Moldova creează oportunităţi pentru investitorii străini, inclusiv din Federaţia Rusă, de a beneficia de lipsa taxelor vamale la exportul de mărfuri în UE.

Cei doi şefi de guvern au mai vorbit despre cooperarea interguvernamentală în domeniul culturii, migraţiei, dar şi despre reglementarea conflictului transnistrean.

”Procesul de reglementare a conflictului transnistrean este o prioritate pentru Guvernul de la Chişinău, de aceea apreciem rolul mediatorilor internaţionali, inclusiv al Federației Ruse, în efortul de relansare a procesului de negocieri în formatul ”5 + 2””, a spus Pavel Filip.

În context, Premierul Filip a menţionat că, actualmente, sunt create condiţii favorabile pentru ca agenţii economici din regiunea transnistreană să efectueze operaţiuni de import-export, beneficiind de preferinţele oferite de cadrul legal al Republicii Moldova.

Doina Secrieru

Share