Fracțiunea PSRM boicotează ședința CMC de astăzi

Fracțiunea PSRM boicotează ședința CMC de astăzi

Astăzi, 11 aprilie, consilierii fracțiunii Partidului Socialiștilor au declarat că nu vor particpa la ședința de astăzi a Consiliului Municipal Chișinău, pentru că pe ordinea de zi a ședinței nu a fost introdus spre examinare proiectul bugetului municipal pentru acest an, potrivit unui comunicat de presă.
„Reamintim că, conform legislației, bugetul municipal pentru anul 2017, trebuia să fie adoptat nu mai târziu de data de 10 decembrie 2016. Deja e luna aprilie, dar proiectul nu a fost încă examinat în lectura a doua și nu au fost aprobate taxele locale.
Conducerea primăriei a ignorat solicitarea fracțiunii PSRM privind convocarea ședinței extraordinare a Consiliului municipal, cu care  consilierii socialiști s-au adresat către primar pe data de 5 aprilie.
Primarul general, Dorin Chirtoacă a ordonat să se convoace ședința CMC pe data de 11 aprilie, dar pe ordinea de zi au fost incluse în cea mai mare parte problemele funciare, care de multe ori poartă un caracter corupt”, au menționat consilierii socialiști.

Liderul fracțiunii PSRM în CMC, Ion Ceban a declarat în cadrul briefingului din 11 aprilie, că neaprobarea bugetului municipal subminează autoritatea și complică activitataea multor instituții, subdiviziuni ale primariei.
Potrivit lui, includerea de către primar a problemelor funciare pe ordinea de zi, urmărește interese de grup sau private ale familiei primarului sau a reprezentanților Partidului Liberal.
În special, la briefingul de ieri (http://socialistii.md/socialistii-solicita-ca-in-cadrul-sedintei-cmc-sa-fie-prezentat-proiectul-de-buget-si-nu-problemele-legate-de-coruptie/?lang=ru) consilierii socialiști au declarat că pe data de 11 aprilie se planifică examinarea chestiunii privind majorarea finanțării lucrărilor de reparație a bulevardului central din Chișinău, cu încă trei milioane de euro, ceea ce demonstrează prezența corupției. Socialiștii au adus exemple similare cu privire la modificările făcute în proiecte, care în rezultat au fost recunoscute corupte.

Ion Ceban a îndemnat celelalte fracțiuni din Consiliul municipal să boicoteze de asemenea, această ședință a CMC până când pe ordinea de zi nu va fi introdus spre examinare proiectul bugetului și aprobarea taxelor locale.

Doina Secrieru
Share