Hans-Gert Poettering: Republica Moldova are calea deschisă spre Uniunea Europeană
Hans-Gert Poettering, care în perioada 2007 – 2009 a exercitat funcția de președinte al Parlamentului European, a spus că Republica Moldova are calea deschisă spre Uniunea Europeană, menționând în context importanța reformelor democratice care se desfășoară în țara noastră. Despre aceasta el a menționat în cadrul întrevederii cu Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi, 18 noiembrie a.c., la Reședința de stat, transmite Oficial.md.
Hans-Gert Poettering, președintele Fundației Konrad Adenauer și Nicolae Timofti au discutat despre procesele politice din Republica Moldova și au făcut un schimb de păreri despre situația regională.
Șeful statului a apreciat activitatea fundației germane în Republica Moldova, axată pe educație politică și consultanță, menționând că activitățile de instruire a funcționarilor de nivel local din sfera politică şi cea administrativă contribuie la consolidarea instituțiilor democratice din țara noastră.
Fundaţia Konrad Adenauer şi-a început activitatea în Republica Moldova în 2007. Organizația poartă numele primului cancelar federal german postbelic, unul dintre părinții fondatori ai construcției de state care a devenit ulterior Uniunea Europeană.
Maria Roșca