Oficial român, în Croația: Împreună putem susține parcursul european al Republicii Moldova

Oficial român, în Croația: Împreună putem susține parcursul european al Republicii Moldova

Președintele Camerei Deputaților de la București, Valeriu Zgonea, a discutat cu președintele Croației despre modurile în care Republica Moldova poate fi susținută în parcursul său european.

În timpul întrevederii dintre Zgonea și Kolinda Grabar-Kitarović, președintele Republicii Croația s-a discutat despre o coordonare mai strânsă în privința dosarelor de interes comun de pe agenda europeană și regională, începând cu evoluțiile instituționale la nivelul UE, securitatea energetică, politica de extindere și până la situatia din regiunea Balcanilor de Vest, dinamica Parteneriatului Estic si relatia cu Republica Moldova, potrivit unui comunicat de presă emis de Camera Deputaților.

În context, președintele Camerei Deputaților a declarat că România susține cu fermitate necesitatea extinderii Uniunii Europene către statele din regiune care au dorinta si capacitatea de a îndeplini conditiile, principiile si valorile aflate la baza proiectului european.

„Este un obiectiv major care va contribui la afirmarea relevantei constructiei europene ca actor global, mai ales în contextul noilor amenințări din vecinătatea estică a Uniunii Europene, dar și a avansării la nivel european a tendințelor eurofobe și eurosceptice. Împreună putem susține parcursul european al statelor din Balcanii de Vest, al Republicii Moldova, Georgiei si Ucrainei, prin valorificarea experientei noastre în domenii prioritare precum reforma sistemului judiciar, cooperarea în domeniul afacerilor interne, dar si pentru respectarea principiilor si valorilor europene, cu accent pe drepturile persoanelor apartinând minorităților naționale unde țările noastre au o îndelungată tradiție”, a menționat Valeriu Zgonea.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, efectuează în perioada 15 — 16 aprilie o vizită oficială în Republica Croația, la Zagreb, la invitația președintelui Parlamentului Republicii Croația,  Josip Leko. Vizita constituie o nouă etapă în continuarea și aprofundarea dialogului bilateral dintre cele două Parlamente și reprezintă un răspuns la vizită oficială în România a delegației parlamentare croate, condusă de Josip Leko, în noiembrie 2013.

În cursul zilei de miercuri, 15 aprilie, delegatia parlamentară română a fost primită de doamna Kolinda Grabar-Kitarović, președintele Republicii Croația, prima femeie din Balcani aleasă președinte prin sufragiu universal.

 

Sursa: infoprut.ro

Share