Premierul interimar: Atacurile nu lovesc doar în poporul francez, ci în întreaga umanitate

Premierul interimar: Atacurile nu lovesc doar în poporul francez, ci în întreaga umanitate

Prim-ministrul interimar Gheorghe Brega a transmis un mesaj de compasiune poporului francez, în legătură cu atacurile produse în seara zilei de 13 noiembrie 2015, la Paris.

”Condamn cu vehemență și sunt profund întristat de cruzimea atacurilor de la Paris, care s-au soldat cu numeroase victime și persoane rănite. Atacurile nu lovesc doar în poporul francez, ci în întreaga umanitate. În aceste clipe de grea încercare, în numele Guvernului Republicii Moldova și al meu personal, exprim poporului francez sentimentele noastre de compasiune și solidaritate”, se spune în mesajul Premierului interimar al Republicii Moldova.

În numele Guvernului Republicii Moldova și al întregului popor moldovenesc, Gheorghe Brega a transmis condoleanţe și multă putere familiilor îndoliate.

Mihaela Rotari

Share