Președintele Austriei vine la Chișinău

Președintele Austriei vine la Chișinău

Președintele Republicii Austria, Heinz Fischer,  va efectua o vizită oficială la Chișinău, în perioada 16-17 noiembrie a.c. Despre aceasta a anunțat Gerhard Reiweger, ambasadorul Republicii Austria, în cadrul evenimentului de înmânare a scrisorilor de acreditare președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti.

Potrivit diplomatului, vizita președintelui austriac va contribui la impulsionarea relațiilor moldo-austriece.

Totodată, Gerhard Reiweger, ambasadorul Republicii Austria, a reafirmat sprijinul țării sale pentru parcursul european al Republicii Moldova. Diplomatul l-a informat pe șeful statului despre interesul oamenilor de afaceri austrieci de a dezvolta proiecte investiționale în Republica Moldova.

În cadrul întrevederii cu diplomatul austriac, Nicolae Timofti a apreciat sprijinul Austriei acordat Republicii Moldova în vederea avansării pe calea integrării europene.

Șeful statului a mulțumit autorităților de la Viena pentru includerea țării noastre pe lista statelor care vor beneficia de asistenţă austriacă. Prin intermediul Agenţiei pentru Dezvoltare a Austriei (ADA), în 2014 vor fi finanțate proiecte de modernizare a infrastructurii și în domeniul protecției sociale. Președintele Nicolae Timofti a apreciat activitatea pe care o desfășoară în Republica Moldova organizațiile austriece de caritate „Hilfswerk” și „Concordia”.

Mihaela Rotari

Share