Prim-ministrul României vine în R.Moldova. Iată ce va face aici!
Prim-ministrul României, Dacian Cioloş, va întreprinde, în perioada 24 – 25 august a.c., o vizită oficială în Republica Moldova. În cadrul vizitei, şeful Executivului român va avea o serie de întrevederi cu conducerea ţării noastre şi va vizita o grădiniţă de copii, renovată cu asistenţa acordată Republicii Moldova de către partenerii de la Bucureşti. Despre aceasta anunță serviciul de presă al Guvernului.
Programul vizitei Premierului Dacian Cioloş pe data de 25 august include:
ora 8.30 – Ceremonia oficială de întâmpinare a Prim-ministrului României, Dacian Cioloş, de către Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip
ora 08.40 – Întrevederea bilaterală a Premierilor Republicii Moldova şi a României
ora 09.05 – Fotografie de protocol comună a Prim-miniştrilor celor două state
ora 09.10 – Întrevederea în format extins a delegaţiilor Republicii Moldova şi României
ora 10.00 – 10.20 – Conferinţa de presă a Premierului Pavel Filip şi a Prim-ministrului român Dacian Cioloş
ora 10.45 – Prim-ministrul României va avea o întrevedere cu Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova Andrian Candu
ora 11.35 – Întrevederea şefului Cabinetului de miniştri de la Bucureşti, Dacian Cioloş, cu Preşedintele Republicii Moldova Nicolae Timofti
ora 18.00 – Prim-ministrul Pavel Filip şi Premierul român Dacian Cioloş vor vizita grădiniţa din satul Selemet, raionul Cimişlia, renovată în cadrul programului de asistenţă a României pentru modernizarea domeniului educaţional din Republica Moldova.