Reglementarea conflictului transnistrean discutat în cadrul reuniunii Consiliului Ministerial OSCE

Reglementarea conflictului transnistrean discutat în cadrul reuniunii Consiliului Ministerial OSCE

În cadrul celei de-a XXI-a reuniuni a Consiliului Ministerial al OSCE, desfăşurat la Basel, Elveția, şefa diplomației de la Chișinău Natalia Gherman a prezentat abordările Republicii Moldova cu privire la căile de consolidare a securităţii europene, soluţionarea crizei din regiunile estice ale Ucrainei şi reglementarea conflictului transnistrean.

Ministrul Natalia Gherman a declarat că criza actuală în sistemul securităţii europene este cauzată de promovarea intereselor naţionale în detrimentul principiilor şi regulilor internaţionale stipulate în Actul Final de la Helsinki şi alte documente fundamentale. În acest sens, Republica Moldova sprijină necesitatea avansării substanţiale a dialogului în cadrul Procesului ”Helsinki+40”, axat pe consolidarea rolului OSCE.  De asemenea, a fost salutată iniţiativa Preşedinţiei elveţiene a OSCE de a crea Panelul Persoanelor Eminente, care se va axa pe modalitățile de consolidare a securităţii europene.

Referitor la problematica crizei din regiunile de est ale Ucrainei, Natalia Gherman a sprijinit eforturile întreprinse de OSCE în vederea stabilizării situaţiei pe teren. A fost remarcat faptul că un regim eficient de încetare a focului poate fi asigurat cu ajutorul extinderii Misiunii OSCE de observare la frontiera ucraineano-rusă. În același context, oficialul moldovean a accentuat necesitatea evitării apariției unui nou conflict înghețat în estul Ucrainei și a declarat că o soluție politică viabilă urmează a fi bazată pe principiile suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional.

În ceea ce privește reglementarea conflictului transnistrean, oficialul de la Chișinău a declarat că obiectivul strategic al autorităților moldovenești constă în găsirea unei soluţii politice cuprinzătoare bazate pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, cu identificarea unui statut special pentru regiunea transnistreană. În aceeași ordine de idei, diplomatul moldovean a pledat pentru depășirea blocajelor în procesul de negocieri în formatul 5+2 și soluționarea problemelor cu care se confruntă școlile moldovenești cu predare în grafie latină, precum și fermierii din raionul Dubăsari.

Totodată, a fost confirmată necesitatea ideii de transformare a operaţiunii actuale de menținere a păcii într-o misiune multinaţională civilă cu mandat internaţional. Șefa diplomației de la Chișinău a reiterat necesitatea finalizării procesului de retragere a forţelor militare ale Federaţiei Ruse de pe teritoriul ţării noastre, în conformitate cu angajamentele internaţionale.

Ministrul Natalia Gherman a subliniat că alegerile parlamentare din 30 noiembrie curent au arătat că poporul Republicii Moldova a ales calea continuării reformelor democratice și integrării europene.

Mihaela Rotari

Share