Socialiştii solicită convocarea şedinţei extraordinare plenare a Parlamentului. Află motivul!

Socialiştii solicită convocarea şedinţei extraordinare plenare a Parlamentului. Află motivul!

PSRM solicită convocarea şedinţei extraordinare plenare a Parlamentului, pentru data de 10 mai 2016, începînd cu ora 10.00 cu prezenţa la şedinţă a Preşedintelui în exerciţiu al ţării, Primului Ministru şi altor responsabili de domeniul securităţii din RM. Despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon.

 Socialiştii propun ca în ordinea de zi să fie inclus un singur subiect: audierea rapoartelor miniştrilor apărării, de interne, afacerilor externe şi integrării europene, şefului serviciului de informaţii şi securitate pe subiectul traversării frontierei şi aflării ilegale pe teritoriul Republicii Moldova a trupelor şi muniţiilor, tehnicii militare a SUA. 

“Considerăm că în rezultatul acestor audierii funcţionarii care au permis să se întîmple ceea ce s-a întîmplat ar trebui să fie demişi sau să-şi prezinte benevol demisia. Pînă atunci, o astfel de decizie este necesară şi la nivelul consiliului suprem de securitate înainte de şedinţa parlamentului sau nu mai tîrziu de data de 6 mai 2016. Scrisoarea cu o astfel de solicitare în adresa Preşedintelui în exerciţiu al ţării este expediată deja. Dislocarea trupelor, manevrele planificate, inclusiv expunerea pe 9 mai a tehnicii militare în PMAN trebuie interzisă imediat. Prerogativa şi deplinele puteri în acest sens le deţine Preşedintele ţării. Sperăm că macar pe final de mandat ar putea da dovadă de iniţiativă şi va face uz de drepturile şi obligaţiunile sale constituţionale.” a declarat Igor Dodon. 

Igor Dodon a mai spus că cele întîmplate nu sînt altceva decît o sfidare a Constituţiei Republicii Moldova şi altor legi ale RM, precum şi a Declaraţiei politice privind inviolabilitatea suveranităţii, independenţei şi neutralităţii permanente a Republicii Moldova, recent votate de Parlament. 

Liderul PSRM a dat asigurări că socialiştii nu vor permite în niciun caz ca tehnica militară să defileze în Piaţa Marii Adunări Naţionale pe 9 mai.

 

Doina Secrieru
Share