Vitalie Marinuța se contrazice în preferințele doctrinare? Iată dovada!

Vitalie Marinuța se contrazice în preferințele doctrinare? Iată dovada!

La final de septembrie declara că pleacă din PLR și din politică pentru moment, dar și că nu va mai face comentarii până la finalizarea alegerilor parlamentare, dar și faptul că este susținător al partidelor de dreapta.

“Ieri, 27 septembrie 2014 ora 17, din diverse motive inclusiv și doctrinale, am părăsit Partidul Liberal Reformator fără a adera pentru moment la o altă formațiune politică. Rămîn în continuare un înflăcărat adept al dezvoltării democratice a societății noastre, al proceselor de integrare în spațiul politic, economic, cultural dar și de securitate euroatlantic și al luptei continue pentru identitatea noastră românească.

Aduc sincere mulțumiri tuturor celor ce au fost alături de mine pe parcursul ultimilor cinci ani de carieră politică și cu care am realizat multe lucruri bune, dar trebuie să accept că am avut și unele insuccese. Deasemenea sunt recunoscător oponenților politici pentru menținerea ochiului vigilent asupra activității mele, fapt ce mereu m-a mobilizat și mai mult. Cer scuze celor ce consideră că i-am dezamăgit sau că nu m-am ridicat la nivelul așteptărilor și cărora le datorez mai multe explicații, inclusiv și publice. Reeșind din faptul că suntem deja practic în campanie electorală mai multe comentarii la subiectul dat nu voi face pînă după finalizarea alegerilor Parlamentare.

Doresc succese tuturor forțelor politice de dreapta în promovarea idealurilor în care credem și pentru promovarea cărora muncim. Punct și de la început”, scria Marinuța pe Facebook la 27 septembrie curent.

Astăzi, 03 noiembrie 2014, Marinuța a aderat la o formațiune de orientare centru-stânga, Partidul Democrat din Moldova.

„Am decis să ader la PD pentru că este o echipă puternică şi doar acolo îmi voi putea atinge scopurile de o viaţă. De la vârsta de 15 ani sunt în armată, iar domeniul de apărare a Moldovei pentru mine contează. Eu nu aş accepta nici o echipă care nu are un parcurs european şi o viziune democratică. Aici am găsit o echipă sănătoasă şi stabilă”, a declarat ex-ministrul, în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi.

Sursa foto: facebook.com

Mihaela Rotari

Share