Moldova a câştigat 14 medalii la turneul internaţional de taekwondo (Foto)
La Chişinău s-a desfăşurat, în perioada 17 – 20 aprilie, cea de-a doua ediţie a Turneului Internaţional de taekwondo G-1 Moldova Open, la care sportivii au acumulat puncte pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016.
Moldova a fost reprezentată la această competiţie de 35 de sportivi.
Concursul a adunat un număr record de luptători de acest gen de sport – 650 de participanţi.
Moldova a câştigat 14 medalii la turneul internaţional de taekwondo Moldova Open: trei medalii de aur, patru de argint şi şapte de bronz, conform rezultatelor anexate.
Luni, 20 aprilie, Chişinăul a găzduit o altă competiţie de taekwondo. Pentru prima dată în republică se va desfăşura Campionatul European, rezervat persoanelor cu dizabilităţi.
La Campionatul European de parataekwondo Moldova este reprezentată de doi sportivi, Alexandr Jumbei şi Grigore Stratenco.
Mihaela Rotari