Ce l-a surprins pe Gaburici în timpul vizitei de ieri la „Orhei-Vit” (Foto)
Prim-ministrul Chiril Gaburici a vizitat ieri întreprinderea „Orhei-Vit”, unde a discutat cu producătorii din sectorul de procesare a fructelor şi legumelor despre problemele cu care se confruntă şi căile de depăşire a acestora.
Conducerea „Orhei-Vit” l-a informat pe Premier despre condiţiile în care activează întreprinderea, pecizând că aceasta este singura fabrică din ţară care funcţionează nu numai în timpul sezonului de recoltare a fructelor şi legumelor, dar și pe parcursul întregului an calendaristic.
”Am rămas surprins să văd cu câtă dedicație și profesionalism își fac munca oamenii de aici. Apreciez enorm ceea ce faceți și vrem să avem un dialog deschis cu dumneavoastră, pentru a identifica mai ușor soluții la problemele cu care vă confruntați. Problemele dumneavostră sunt și problemele noastre”, a subliniat Chiril Gaburici.
În cadrul vizitei, Premierul a discutat şi cu membrii Asociației Producătorilor de Conserve ”Speranța-Con”, care întruneşte nouă întreprinderi din domeniu.
Printre subiectele discutate cu membrii Asociației au fost necesitatea deschiderii noilor piețe de desfacere, subvenţionarea activităţii întreprinderilor de prelucrare, protecţia şi promovarea producătorului autohton, reducerea taxei TVA de la 20% la 8%. De asemenea, producătorii au spus că și-ar dori să aibă acces la credite avantajoase, iar taxa de 10% la importul produselor procesate din fructe şi legume moldovenești, aplicată de către Ucraina, să fie exclusă.
Prim-ministru a afirmat că Guvernul este dispus să examineze toate recomandările și propunerile venite din partea agenţilor economici și i-a asigurat de tot sprijinul în acest sens.
”Continuăm lucrul asupra rectificării bugetului pentru acest an, iar curând vom demara discuțiile privind bugetul pentru anul 2016. Mizăm pe ajutorul dumneavoastră, pentru că numai împreună putem găsi soluții optime”, a mai adăugat Chiril Gaburici.
La discuții a participat și viceministrul Agriculturii, Vlad Loghin.
Mihaela Rotari