Ministerul Culturii a oferit premii bănești la Balul Brazilor

Ministerul Culturii a oferit premii bănești la Balul Brazilor

Ministerul Culturii a susținut în premieră evenimentul “Balul Brazilor de Crăciun”, organizat al patrulea an consecutiv de către organizaţia neguvernamentală K Lumea.

Ministerul a oferit 4 premii bănești pentru învingători: pentru locul I a fost oferită suma de 10 mii de lei, pentru locul II – 5 mii de lei și pentru locul III – 2 mii de lei. De asemenea, a fost acordat și premiul publicului, în sumă de 3 mii de lei. Alte 5 premii de încurajare a participanților au fost oferite de sponsori, în valoare de 1000 lei fiecare.

Prezentă la evenimentul licitativ, care a avut loc la 23 decembrie curent, ministrul în exercițiu al Culturii Monica Babuc a menționat că: “Participăm la un eveniment dedicat în totalitate tinerilor noștri creativi, talentați, încurajării și motivării lor. Acești tineri care studiază la Academia de Teatru, Muzică și Arte Plastice și Universitatea Tehnică din Moldova sunt extraordinari și merită un viitor pe potriva talentului și ambiției lor. Consider că acest bal trebuie să aibă continuitate și ca aria celor care pot participa la acest concurs să fie lărgită, pentru că nu doar la facultățile de design există studenți foarte și foarte buni”.

În acest an, Balul Brazilor de Crăciun a găzduit o expoziţie de 65 de brazi realizaţi manual, în diverse tehnici și cu ajutorul diferitor materiale, de către studenţii Academiei de Teatru, Muzică şi Arte Plastice şi Universitatea Tehnică din Moldova. Vizitatorii au avut posibilitatea să voteze, în baza biletului de intrare, pentru bradul preferat din expoziţie.

Expoziția brazilor de Crăciun a avut loc în perioada 11-23 decembrie în incinta Muzeului Național de Artă al Moldovei.

Doina Secrieru

Share