Nicolae Timofti, despre SUA: “Prietenul bun la nevoie se cunoaște”
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a participat astăzi, 12 noiembrie a.c., la ceremonia de donare a unui lot de tehnică militară din partea Guvernului SUA către Armata Națională.
La eveniment, alături de șeful statului, au participat ministrul Apărării, Valeriu Troenco, comandantului Armatei Naționale, generalul de brigadă Igor Gorgan, consilierul prezidențial în domeniul apărării și securității naționale, Alexei Barbăneagră, și ambasadorul SUA la Chișinău, William H. Moser.
Pe platoul din fața Ministerului Apărării, militarii Batalionului 22 al Armatei Naționale, implicat în operațiunile de menținere a păcii în Kosovo, au primit în dotare 43 de vehicule militare 4×4 HMMWV (High Mobility Multipurpose Wheeled Vehicle) și 10 remorci.
În discursul rostit în fața celor prezenți, președintele Nicolae Timofti a subliniat că programul de fortificare a capacităților de pacificare ale armatei are un caracter strict defensiv și urmărește descurajarea potențialilor agresori.
“Sunt ferm convins că acest sprijin va fortifica capacităţile Forţelor Armate, care vor putea contribui mai eficient pe viitor la realizarea sarcinilor de apărare a ţării, precum şi de menținere a păcii în cadrul misiunilor internaționale”, a declarat șeful statului,
El a spus că evenimentul de astăzi se înscrie perfect în practica bunei cooperări dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii, în numele securității internaţionale și al păcii, a stabilităţii şi dezvoltării democratice a statului nostru.
“Prietenul bun la nevoie se cunoaște, spune un proverb popular. Din momentul proclamării independenței Republicii Moldova, SUA a oferit țării noastre asistență în valoare de 1 miliard de dolari, fapt care a permis consolidarea instituțiilor democratice și realizarea a numeroase proiecte de modernizare a infrastructurii”, a precizat Timofti.
Maria Roșca